Cât de relevante pentru învățare mai sunt conținuturile materiilor școlare într-o lume în continuă metamorfoză, schimbare, transfigurare, în care identitățile se ciocnesc, se topesc, se oglindesc sau, dimpotrivă, se opun?
Mai citesc elevii?
Un mare of colectiv care este murmurat pe buzele națiunii este faptul că elevii nu mai citesc. Nu voi intra în detalii despre motive, factori, vinovați și alte asemenea, ci îmi voi spune o umilă părere, din perspectiva unui om a cărui meserie se învârte în jurul lecturii – modul în care predăm literatura este la fel de important precum literatura pe care o predăm. Citeam zilele trecute, în “Învățarea vizibilă. Ghid pentru profesori” a lui John Hattie, despre cei mai importanți factori pedagogici – iar în postura căpeteniei, privind cu mândrie peste curriculum predare și alți factori era… Profesorul. Mai spune Hattie: “În timp ce buna programare a autobuzelor școlare, facturile la utilități și ședințele administrative lungi pot fi necesare pentru a face o școală să funcționeze, adevărata dispută este legată de caracterul, calitatea și impactul influențelor pe care le avem asupra elevilor.“
Avem în bănci o generație profund diferită de ADN-ul didactic al generațiilor anterioare – nativi digitali, hrăniți de valuri de dopamină și de o fugă după timpul segmentat în bucăți fulgerătoare. Revoluția tehnologică a luat o amploare greu de măsurat, iar multe cercetări arată că până și sistemelor educaționale avansate le este, în diferite măsuri, să țină piept schimbărilor paradigmei de învățare.
Adaptarea poate fi anevoioasă, iar schimbările pot fi privire cu reticență, cu scepticism, cu teamă.
Eu, însă, am un mare defect – sunt un profesor optimist incurabil. Și cred în puterea noastră de regenerare pedagogică, cu deschidere către toate piesele componente ale lumii în care trăim.
Teaching Across Intersections
Proiectul Erasmus+ Teaching Across Intersections s-a născut din dorința de a aprofunda cunoștințele profesorilor de gimnaziu și de liceu cu privire la intersecționalitate ca instrument de incluziune și pentru a le oferi un set de abilități care să le permită să îndeplinească nevoile de învățare ale elevilor la diferite intersecții de gen, etnie, statut economic, religie, orientare sexuală, dizabilități și așa mai departe. Prin abordarea diversității ca un concept important în înțelegerea tablourilor socioculturale de-a lungul istoriei, se dorește a se crea un mediu sigur și primitor în sala de clasă.
Știu, intersecționalitate nu există, ca atare, în Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Dar vă rog să îmi permiteți această licență conceptuală, de astă dată.
Putem defini intersecționalitatea drept studiul unor identități sociale care se suprapun sau se intersectează, precum și sistemele de dominare sau discriminare asociate cu acestea. Ea sugerează și analizează modul în care diferite categorii biologice, sociale și culturale cum ar fi genul, etnia, rasa, clasa, dizabilitatea, orientarea sexuală, religia, vârsta, naționalitatea și alte axe de identitate interacționează pe multiple și adesea simultane niveluri. Aceste multiple identități pot conduce, în unul sau mai multe contexte, la excluziune în diferite contexte.
Proiectul este unul amplu, iar eu doresc să vă vorbesc despre prima etapă a acestuia – o analiză cantitativă și calitativă a câte două manuale dintre cele patru țări participante (unul aparținând unei materii umaniste, celălalt – unei materii realiste) din perspectiva intersecționalității.
Manualele școlare reprezintă un element important al actului didactic – foarte mulți profesori își axează predarea, exersarea, aprofundarea pe ele. Cred că, dacă suntem cu adevărat conștienți de rolul pe care acestea le au în modelarea minților, credințelor, valorilor elevilor, prin proiectarea unor norme sociale între pereții școlii, devine imperativ să adoptăm o abordare intersecțională în analiza lor. De ce? Pentru că, în contextul istoric despre care am vorbit mai devreme, în care învățarea capătă valențe noi față de cele pe care le cunoșteam în trecut, trebuie să ne adaptăm unui tablou social divers, în care elevii vor căpăta o înțelegere cuprinzătoare, lipsită de stereotipuri a lumii în care trăiesc.
Câteva repere
Criteriile pe care le-am avut în vedere atunci când am analizat un manual de limba și literatura română, respectiv unul de fizică au fost următoarele:
- Roluri sociale în funcție de gen (protagonist sau rol activ, respectiv rol secundar sau pasiv);
- Sfera casnică: cel care îngrijește copiii, cel care îngrijește casa;
- Sfera publică: meserii, sport, hobby-uri;
- Femei și bărbați cu vârste sub, respectiv peste 55 de ani;
- Orientarea sexuală;
- Dizabilități fizice sau mintale;
- Categorii socio-economice (sărăcie și bogăție).
Nu voi intra în foarte multe detalii numerice, dar voi încerca să reduc esența cercetării. Cele două manuale sunt, într-o măsură acceptabilă, relevante pentru lumea în care trăim.
Diferențele reprezentării genurilor nu sunt colosale. În ambele manuale, atât femeile, cât și bărbații, împart responsabilitățile casnice, au cariere diverse și sunt vulnerabili emoțional, fără a primi etichete. Un lucru surprinzător despre cele două resurse didactice este că genul și rolurile sociale sunt distribuite mai uniform în manualul de fizică, care se presupune a fi văzută ca un domeniu „masculin” de către majoritatea societății, în timp ce, în cel de literatura română, femeile sunt menționate mai degrabă ca roluri pasive sau secundare. Deși paginile manualelor sunt încărcare de figuri feminine puternice, intrigante și inteligente, protagoniștii textelor din manualul de limba și literatura română sunt, în cea mai mare parte, băieți sau bărbați. Există anumite concepte care marchează diferențele și granița dintre trăsăturile masculine și cele feminine. Perspectiva socială despre comportamentul unei femei, respectiv al unui bărbat, în societate, a fost puternic influențată, de-a lungul timpului, de câteva teorii biologice și psihanalitice, constând în structuri cauză-efect fixe, imobile, care au definit normalitatea, felul în care un copil ar trebui să fie crescut (în funcție de timp și de spațiu).
Pe de altă parte, reprezentarea altor categorii sociale este minimală în manualele școlare. De pildă, ageismul (discriminarea bazată pe criterii de vârstă) nu este excesiv de pronunțat, iar imaginea pe care elevii o pot extrage din analiza lecțiilor din manuale este că procesul îmbătrânirii, trasat în tușe tradiționale, este unul care conduce către înțelepciune și influență în fața generațiilor tinere. De remarcat este că majoritatea personajelor din cărți sunt fie copii, fie tineri și reprezintă un set de trăsături comune (de exemplu, copiii sub 18 ani sunt interesați de lectură sau de subiecte legate de școală, fiind influențați în acest sens de unul sau de mai mulți dintre membrii familiei lor – mama sau bunica, de obicei -, iar tinerii sunt de obicei în căutarea sensului vieții lor și își găsesc, pe drumul anevoios către acest sens, un partener). Portretul oarecum idilic al vârstei a treia are avantaje – a construi contexte de dezbatere despre valori comune, despre tradiții naționale, despre importanța familiei.
În ceea ce privește minoritățile rasiale, fie ele etnice sau culturale, chiar dacă în manual există exerciții și texte despre interculturalitate, nu există o reprezentare clară a minorităților în vreun text, ceea ce duce la o comunitate mai degrabă omogenă decât la una diversă.
Fundalul economic pare unul prosper în majoritatea cazurilor, mai ales în manualul de fizică (slujbele afișate în manual indică, în mare parte, un statut socioeconomic dezirabil – medic, om de știință, sportivi etc.). În textele literare analizate, nivelul de trai aș personajelor nu este atât de legat de gen sau de apartenența la o minoritate, ci de alți doi factori: nivelul de educație și implicarea părinților în viața copiilor.
Concluzii
Deși există loc de îmbunătățiri în ceea ce privește adaptarea conținutului predat la diversitatea societății în care trăim, este un gând reconfortant că procesul schimbării a început și că, pe lângă evidenta tehnologizare care a pus stăpânire pe modul în care societatea (în special copiii) își proiectează viitorul, se încearcă și o îngemănare a conținuturilor predate cu ideologia (in)echității sociale.
Resursele pe care elevii le studiază în spațiul de învățare în care își petrec cea mai mare parte a timpului – școala – trebuie să fie punctul de plecare pentru învățarea informală, extrașcolară, iar împletirea celor două este esențială pentru o înțelegere deplină a lumii, așa cum este ea. Dincolo de conținuturile teoretice, abstracte, contrastul dintre cum era și cum este acum poate fi, pentru elevi, o invitație la reflecție despre statutul lor și despre posibilitățile nelimitate pe care le au ca cetățeni ai secolului XXI.
Următorul pas în proiectul Teaching Across Intersections este să gândim activități de lucru la clasă care să abordeze teme ale intersecționalității, așa că vom reveni cu acest resurse pentru ca toți profesorii interesați să le poată aplica la clasă, indiferent de materie.
