De-a lungul anilor, am auzit, în diverse contexte, că una dintre calitățile unui bun profesor este empatia. Să dărâmi bariera dintre elevul din fața ta și tine și să îi înțelegi motivațiile și credințele din propria lui perspectivă. Sună greu… Ei bine, pentru că este greu.
Există momente în care și răbdarea, și bateriile, și forța de a te uita în ochii copilului din fața ta ajung la capăt. Și pentru că am vrut să înțeleg mai bine lucrul ăsta, să îmi caut resursele necesare pentru a termina un an școlar plin și nebun așa cum l-am început – energică și optimistă -, am luat parte la acest eveniment. Speakerii au fost din diverse domenii – educație, comunități și business -, așa că, în mod inevitabil, am adaptat viziunea lor la viziunea și la nevoile mele. Vă voiprezenta 3 idei pe care le-am “furat” și pe care mă voi strădui să le implementez la clasă din toamnă.
1. Empatia se învață
Există o linie fină între simpatie și empatie, între I feel for you și I feel with you. A fi empatic nu înseamnă a căuta soluții pentru celălalt, a arăta milă sau a-l consola, ci a-i îndeplini nevoia de a fi auzit, de a fi sincer în ascultare și de a arăta recunoștință pentru încrederea arătată.
În cadrul Teoriei U, Otto Scharmer definește acest concept ca pe o călătorie numită Presencing – sensing + presence, care urmărește următorul traseu – se coboară de-a lungul unei laturi a literei U (ne conectăm cu lumea exterioară) pentru a ajunge în centrul acesteia (ne conectăm cu lumea care izvorăște dinăuntru – un hotar care ne obligă să renunțăm la prejudecăți, la setul de cunoștințe pe care îl avem, la Ego), apoi urcăm pe cealaltă latură a literei (ne conectăm cu noua lume, cu noile perspective, cu noul Eu). Toată această călătorie conduce către o sursă mai adâncă a cunoașterii – pentru că cele două euri (Egoul și Eul) se întâlnesc la capătul literei U și încep să rezoneze unul cu celălalt.
Scharmer spune că, odată ce un grup trece de această graniță, el va începe să funcționeze la cote înalte de energie și va putea prevedea posibilitățile viitoare. Cu alte cuvinte, a te mișca în josul literei U înseamnă să te deschizi și să faci față rezistenței gândurilor, emoțiilor și voinței tale; a te mișca înapoi către suprafață înseamnă a reintegra inteligența capului, a inimii și a mâinii în contextul aplicării practice. Din toamnă, integrăm Teoria U în orele de dirigenție.
2. Metafora Pătratului și a Cubului – rolul experienței afective în cunoaștere
Flatland este o nuvelă despre o lume bidimensională, în care oamenii sunt fie drepte, fie diverse tipuri de poligoane. Pe scurt, viața personajului principal, Pătratul, se schimbă atunci când Sfera îi arată o lume tridimensională. Deși inițial, Pătratului i se par stupide conceptele de sus și jos, Sfera știe că nu argumentele logice îl vor convinge pe amicul bidimensional, ci experiența afectivă a celei de-a treia dimensiuni.
Pătratul trece printr-o serie de trăiri în fața noilor descoperiri – de la paralizie în fața dovezilor, la negație, apoi la luptă și teamă, iar, în final, la acceptare. Pătratul se transformă în Cub.
3. Valorile ca factori de decizie
Spuneam acum vreo câteva articole că mi-aș dori ca ora mea să fie un soi de spațiu sigur pentru elevii mei, în care nu nota, ci procesul învățării contează. Trăim într-o cultură care valorizează atât de mult notele încât până și eu mai uit din când în când că la finalul zilei rămânem cu senzații, experiențe și, poate, câte o cărămidă pentru inteligențele noastre – cognitivă și emoțională.
De aceea, modelul Barrett a fost pentru mine o adevărată revelație.
Valorile pot fi pozitive sau limitative (provenite din frică). Spre exemplu, sinceritatea, încrederea și responsabilitatea sunt valori pozitive, în timp ce vina, răzbunarea și manipularea sunt potențial limitative, sau valori provenite din frică. Stăpânirea de sine implică eliminarea sau depășirea credințelor limitative. Când credințele sau comportamentele noastre sunt dezaliniate cu ceea ce e cu adevărat important pentru noi – valorile noastre, dispare autenticitatea.
Modelul Barrett se concentrează în jurul mai multor niveluri bazate pe nevoi specifice (vezi în diagrama de sus). Evoluția și creșterea unei persoane se vor realiza în funcție de capacitatea ei de a-și satisface aceste nevoi. În ceea ce mă privește, m-a surprins plăcut să văd că 4 din cele 10 valori ale mele se află la nivelul 4, acolo unde se află tranziția, curajul și transformarea. Puteți găsi testul și în limba română aici, un instrument didactic grăitor și modern.
În loc de concluzie…
Observ în modelele prezentate tendința de a creiona dezvoltarea empatiei (despre care nu știu cât apare în programa școlară) ca pe o evoluție graduală, un soi de îndeplinire a probelor până la destinația finală – desăvârșirea inteligenței emoționale.
(Și) Despre asta ar trebui să fie școala. Să avem urechile ciulite atunci când în fața noastră simțim o vibrație nedeslușită – nevoia de a fi auzit.