carti

Zece lecții despre autenticitate

De două lucruri îmi este foarte teamă de când am răsărit pe astă lume – de eșec și de singurătate. Toată viața m-am străduit să aparțin din nevoia de a mă alinia cu diversele contexte sociale în care am crescut și am evoluat cu toate că, de multe ori, a fost un proces artificial de integrare. Să devii, temporar, o persoană extrovertită atunci când tu ești un introvertit veritabil te secătuiește de puteri din simplul motiv că vrei să aparții.

Pentru că nimic nu este întâmplător, la recomandarea unei prietene care mi-a spus că Am tot citit în ultima vreme despre aventurile tale, despre cum te lupți pentru ceea ce crezi și nu renunți și cartea asta mi-a dat același feeling, am citit o carte care mi-a confirmat ceea ce îmi era prea teamă ca să recunosc – Curajul în sălbăticie de Brene Brown. Nu voi detalia fiecare idee importantă din carte, ci voi menționa câteva pe care le voi ține aproape de sufletul meu. Nu aș ști să spun la cine mă gândeam mai mult în timp ce subliniam rândurile următoare  – la cum i-ar ajuta unele lecții pe elevii mei să se maturizeze armonios și autentic sau la cum i-ar ajuta pe profesori să apară la catedră în toată vulnerabilitatea lor (un lucru deloc rău).

Zece lecții despre autenticitate

  1. Apartenența este dorința înnăscută a oamenilor de a face parte din ceva mai amplu decât propria persoană. Fiindcă este o nevoie primară, deseori încercăm să o satisfacem prin conformare și căutarea validării, care nu sunt doar niște substitute găunoase ale apartenenței, ci niște factori care o împiedică.
  2. A-ți aparține pe deplin astfel încât să fii dispus să fii singur este o sălbăticie – un loc neîmblânzit, imprevizibil, al solitudinii și al căutării. Să știi că poți străbate sălbăticia de unul singur – să-ți respecți convingerile, să ai încredere în tine și să supraviețuiești – asta este apartenența adevărată. Pentru a deveni autentici în singurătatea noastră, avem nevoie de încredere în noi și în ceilalți – “alegerea de a risca să faci vulnerabil ceva ce prețuiești în fața altor persoane”.
  3. Șapte elemente ale încrederii:

    Limite – să înveți să stabilești, să impui și să respecți limite;

    Seriozitate – faci ceea ce ai spus că vei face;

    Responsabilitate – îți asumi greșelile, îți ceri iertare și corectezi;

    Confidențialitate – nu dai mai departe informații pe care nu ești în măsură să le transmiți;

    Integritate – alegi ceea ce este corect mai presus de ceea ce este rapid, distractiv sau facil; aplici valorile proprii, nu doar le declari;

    Fără judecăți – să înveți să oferi și să primești ajutor;

    Generozitate – să fii sincer și ferm când spui ce este în regulă și ce nu.

  4. “Dacă îți poți vedea calea așternându-ți-se înainte, pas cu pas, să știi că nu e a ta. Propria cale se construiește cu fiecare pas pe care îl faci. Asta o face să fie a ta.”
  5. Variabila de bază care alimentează și amplifică tendința de a ne împărți în tabere și de a refuza conexiunea reală cu alți oameni este frica – de a fi vulnerabil, de a fi rănit, de durerea deconectării, de critică și eșec, de a nu fi destul de bun.
  6. Cultura în care am fost crescuți ne-a învățat că vulnerabilitatea necesară recunoașterii durerii este o slăbiciune, așa că ne-a învățat negarea, furia și mânia. Dar, atunci când negăm o emoție, ea ne stăpânește. Atunci când ne-o asumăm, putem reconstrui și găsi ieșirea din durere.
  7. Dezumanizarea (procesul psihologic de demonizare a inamicului prin care el devine subuman și, deci, nedemn de un tratament uman) începe întotdeauna cu limbajul, urmat adeseori de imagini. Suntem programați să credem ceea ce vedem și să dăm sens cuvintelor pe care le auzim.
  8. Reumanizare (exemplu) – dacă vă simțiți jigniți sau răniți când cineva le numește femei ușoare pe Hillary Clinton sau Maxine Waters, ar trebui să fiți la fel de jigniți sau răniți când cineva folosește aceleași cuvinte pentru a le descrie pe Ivanka Trump sau Theresa May.
  9. Dacă liderii își doresc oameni care să fie prezenți, să-și exprime punctul de vedere, să-și asume riscuri și să inoveze, trebuie să creăm culturi în care oamenii să se simtă în siguranță – unde apartenența nu le e amenințată dacă spun ceea ce au de spus, fiind încurajați să combată vorbăria goală cu adevăr.
  10. Câteva dihotomii realizate de adolescenți: Apartenența înseamnă să fii acceptat pentru cine ești. Să te integrezi înseamnă să fii acceptat pentru că ești ca ceilalți. Dacă sunt eu însumi, aparțin. Dacă trebuie să fiu ca tine, mă integrez.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *