Procesul simulat la orele de literatură
New year, new me sau iar îmi storc mințile în căutarea metodei ideale. Și cred că am găsit-o, pentru că definește perfect filozofia modernă de predare – înglobează implicarea elevilor, învățarea fără toceală, competența de comunicare orală, cercetarea și, evident, distracția.…
Blackout poetry – poezie vizuală
Discuțiile despre credință, tăgadă, lumină, cunoaștere și specii de ciuperci înglobate de poeziile moderniste studiate în clasa a douăsprezecea pot deveni ușor copleșitoare – mai ales în ritmul alert al semestrului ăstuia de 15 săptămâni. Așa că, uitându-mă în…
„Stațiile”, activitate pentru primele zile de școală
Nu îmi place să încep anul școlar direct cu o recapitulare a materiei din anul precedent. Cred că este nevoie de o reconectare a profesorului cu elevii, așa că activitatea de începere a anului școlar pe care am ales-o în acest an…
Lecturi de vacanță pentru clasa a XI-a
Oricât de multă vacanță ar exista pe astă lume, de citit nu îi pot scăpa pe copiii mei (o clasă de a XII-a – pe care îi las să își trăiască vacanța cu ce texte vor ei – și cinci…
Canonul literar nu e „scary” – „Noapte de decemvrie” de A. Macedonski
Dacă e jumătatea lui mai, e rost de încheiere de medii. Și dacă e rost de încheiere de medii, e suprasaturație de comentarii literare… În acest an școlar care e aproape pe terminate (când s-a dus, nu am habar, dar…
Trei activități de comunicare orală pentru niște ore altfel – partea I
Ca elev, am învățat mult prea târziu că vocea mea contează. Așa că în momentul în care a trebuit să deschid un club în liceul în care predau, gândul nu mi s-a dus (spre marea-mi surprindere!) la vreun cerc de…