educatie digitala,  gânduri,  metode,  metodică,  relevantaineducatie,  scoala online

Bilanț după un an de școală online

Cred că am fost prima conspiraționistă a țării.

Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri – era 10 martie și mă scufundasem în fotoliul negru de piele din cancelarie, la șueta obișnuită, afirmând (în timp ce-mi mișcam obligatoriu mâna a lehamite, evident) că nebunia cu virusul (care, de fapt, nici nu începuse, lol) va fi una temporară și că ne vom întoarce la școală în două săptămâni. În aceeași zi, am avut un training în școală pentru Zoom. Vă mărturisesc că am fost sceptică la început (cine mă cunoaște, știe că e o abordare neobișnuită pentru  entuziasta școlii online în care m-am transformat) , dar ne-am adaptat și pe 11 martie deja începuserăm predarea online, cu toate noroaiele din băltoace stendhaliene care au urmat. Dar și cu cerul albastru aferent.

Azi, un an mai târziu, încă predau de acasă (precum majoritatea profesorilor din țărișoară). Copiii mei sunt hibridizați – raportul general este de jumătate la școală, jumătate acasă, dar mi se pare ideal pentru cazul meu particular.

În perioada asta, am postat tutoriale, am ținut un webinar, v-am recomandat platformele mele preferate, am postat și minunatele creații ale colegilor mei de catedră din toată țara. La finalul acestui (prim) an de școală online, vreau să fac un bilanț, să actualizez și reactualizez ce am făcut, ce mi-a plăcut și ce am învățat.

1. Am trecut din sala de clasă pe sticlă

Nu credeam că voi spune vreodată asta, dar televiziunea mi-a salvat integritatea psihică.

Eram în Delta Dunării, cu semnal telefonic sub nivelul mării (pentru că eram în Deltă? get it?) și am primit un mesaj luuung care s-a dovedit a aduce după el una dintre cele mai bune schimbări ale anului ăstuia – și, dacă mă gândesc mai bine, una dintre cele mai frumoase experiențe ale vieții mele, pentru că a fost o gură de aer proaspăt, care a dărâmat pereții senzației de limitare pe care a adus-o acest an. Vorbesc despre emisiunea Școala Altfel.

După cum îi spune și numele, Școala Altfel este o emisiune multidisciplinară a cărei scop este să predea materii de examen și de dezvoltare personală într-un mod colorat, fun, interactiv. Pentru emisiunile integrale, ne puteți accesa pagina de Facebook sau pagina de Instagram. Pentru lecțiile de română, vă invit pe pagina mea de YouTube, unde veți găsi, deocamdată, rezolvări ale modelelor oficiale de Evaluare Națională și de bacalaureat și teorie literară despre curentele și despre genurile literare. Voi mai adăuga, de-a lungul următoarelor săptămâni, și mai multe rezolvări ale modelelor oficiale de examen, teorie și aplicații pentru noile conținuturi ale programei de Evaluare Națională și comentarii literare… Orale.

Click me for the magic! 😀

2. Am experimentat cu instrumente online și am dat experiența mai departe 🙂

Pe cât de sceptică am fost inițial de succesul predării d-acasă, pe atât de multe portițe s-au deschis către noi căi și metode de învățare. Îmi amintesc cu nostalgie cum am stat izolată o lună de zile în orașul meu natal, participând cu sete la toate webinariile existente și creând, la rândul meu, activități de predare și de învățare. Dintre ele, reamintesc, pentru doritori (click pe titluri pentru accesare):

1. ȘCOALA ONLINE – DOUĂ PLATFORME SALVATOARE

 

2. CUM SĂ UTILIZEZI FLIPGRID ÎN ÎNVĂȚAREA ONLINE – VIDEO

 

3. CUM SĂ FACI ORE ONLINE INTERACTIVE CU GOOGLE SLIDES

 

4. CUM SĂ UTILIZEZI GOOGLE DOCS ÎN EVALUARE – VIDEO

 

5. WEBINAR „DE LA SALA DE CLASĂ LA ȘCOALA ONLINE” (click aici pentru accesare)

 

3. Am devenit iremediabil adepta învățării de la distanță

Subsemnata în timpul primei ei ore online. Dădea pe afară de haz. Habar n-avea ce va urma, naiva de ea… :))))

…totuși, școala online nu mi-a ridicat vreodată mari probleme, dacă stau bine să mă gândesc. E adevărat că, atunci când am reușit să merg trei săptămâni la școală în septembrie, am simțit o descătușare de „sala mea de clasă” din Berceni și m-am bucurat teribil să fiu din nou aproape de copii. Pe de altă parte, când s-au închis din nou școlile, am răsuflat ușurată. Numiți-o cum vreți voi – comoditate, obișnuință, lene?? -, dar am ajuns la o concluzie simplă (și nu aruncați cu pietre): elevii care vor să învețe ȘI profesorii care vor să predea o vor face indifrent de context. Dar cheia este colaborarea.

Și m-am obișnuit cu ideea asta ușor cinică, s-ar putea spune, deși puțin tardiv – îmi devine din ce în ce mai clar că actul învățării unui elev nu trebuie asumat exclusiv de profesor. Și mi-o tot spun pentru că m-am simțit mult timp vinovată pentru unele rezultate din sala de clasă. Dar rezultatele se văd în funcție de cât de mult ne ținem camera web închisă… If u know what I mean.

Iar eu, ca profesor, îmi țin camera deschisă oricând. Machiată sau pieptănată neglijent, fresh sau cu alarma care mi-a sunat prea târziu, cu lumina perfectă sau cu becul bătându-mi în cap – sunt trează și disponibilă pentru a facilita actul învățării. Și cred că nu metodele moderne sau instrumentele digitale primează aici – ci disponibilitatea MEA ca profesor pentru elevii mei.

Deși probleme majore nu am avut, după cum am spus, a fost greu. Au fost momente în care îmi pierdeam cheful și motivația. Și momente în care mă uitam la cum se scurge motivația din copii. Au fost momente de liniște, de tăcere, de căutări, de negăsiri, de frustrări și de sentimente că nu e suficient. Dar am avut și momente de învățare, de inovare, de colaborare, de speranță… Deși aceste momente bune au fost alimentate de copii și de colegi, nicidecum de cei care ar trebui să aibă trecută, în fișa postului, sprijinirea educației în țara noastră.

Eh, dar asta e o altă discuție. Aștept cumva revenirea la normalitate, deși cred că definirea conceptului ăstuia este un soi de work in progress în acest moment. Normalitatea e relativă. Dar poate că nu e un lucru rău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *