educatie digitala,  metode,  relevantaineducatie,  scoala online

Cum să faci ore online interactive cu Google Slides

În mai puțin de două săptămâni ar trebui să mă întorc în sala de clasă. Să miros dezinfectantul și să admir fotografiile din spatele clasei care au împietrit timpul – nu că ar fi un lucru neapărat rău. Odată cu nodul în gât datorat apropierii începerii anului școlar (despre care nu pot spune decât că va fi „interesant”, deși urăsc cuvântul ăsta și modul în care spune totul și nimic în același timp, lol), mă cuprinde și panica lecțiilor planificate măcar pentru primele săptămâni – mai ales având în vedere contextul nesigur și imprevizibil în care se va desfășura școala (numiți-mă sceptică, dar eu tot în formula blended learning cred cel mai mult, nu în revenirea completă la școală).

Cine mi-a mai citit postările știe că sunt o mare fană a tot ceea ce oferă Google în ceea ce privește instrumentele de învățare online. Astăzi vreau să vă arăt modul extrem de simplu prin care puteți crea lecții interactive cu Google Slides printr-un model pentru prima zi de școală.

1. Deschide Google Drive.

2. Apasă pe New, apoi Google Slides.

 

3. Dacă nu ai un format personalizat, alege o temă din cele prestabilitate (fereastra din dreapta).

 

4. Acum începe adevărata distracție. 😀 Pentru modelul meu, am ales să folosesc o carte deschisă pentru a-i lăsa pe copii să își scrie numele și un polaroid pentru fotografia lor. Pentru a face acest lucru, apasă pe Insert, apoi Image. De acolo, ai mai multe opțiuni – imagine din computer, poți căuta direct pe Google, din Drive etc. Eu am ales să caut pe Google.

5. În fereastra care se deschide în dreapta, caută ce element îți dorești. Eu am avut nevoie, după cum am mai spus, de o imagine cu o carte deschisă și de una cu un polaroid, ambele cu fundal transparent.

 

6. Acum să trecem la text – ștergem textul oferit de template și îl adăugăm pe al nostru apăsând pe Insert > Text box. De acolo te joci cum vrei cu fontul, dimensiunile, culorile etc.

 

7. Săgețile roșii sunt îndreptate către comenzile care te ajută să rotești textul sau imaginile. Selectează elementul pe care vrei să îl editezi și modifică-l după bunul plac.

 

8. Vreau să scap de turcoazul oribil de pe fundal, așa că dau click dreapta pe el și îl personalizez cu un roz frumos.

9. Dă click dreapta pe miniatura din stânga a slide-ului și apoi apăsați New Slide pentru… Ei bine, un nou slide. Poți face acest lucru și prin comanda Ctrl+M.

 

10. Poți alege formatul pentru fiecare slide în parte dând click dreapta pe el, apoi Apply layout.

 

11. Pentru a avea un diapozitiv care să arate bine, simetric și să nu fie haotic, aleg un layout cu text, selectez conținutul, apoi îi dau Copy și Paste (sau Ctrl+C și Ctrl+V) și așez secțiunile de text în linie (în momentul în care miști conținutul cu mouse-ul, vor apărea niște linii care te vor ghida și îți vor alinia elementele).

Așa arată rezultatul.

12. După ce termini prezentarea, este vremea să o trimiți copiilor! Acest pas este foarte important, pentru că avem de făcut niște setări. Pentru început, apasă butonul de Share din colțul dreapta, sus.

 

13. FOARTE IMPORTANT! Eu am schimbat deja setările, dar Google vine cu unele prestabilite, care restricționează accesul la conținut. Așadar, în fereastra care se deschide, apasă pe Change în bucățica de sub Get link.

 

14. Bifează următoarele două setări – Anyone with the link și Editor. FOARTE IMPORTANT! Elevii trebuie să fie conectați la propriul cont de e-mail (Gmail, Yahoo etc.), altfel nu vor putea accesa documentul.

 

15. Ultimul pas este link-ul. Dacă te uiți cu atenție în bara de adresă, vei vedea că la final scrie „edit”. Șterge-l și pune „copy” în locul său. Astfel, fiecare elev va avea propriul său document.

Rezultatul ar trebui să arate așa. Rugați-vă elevii ca, după ce termină de completat documentul, să vi-l trimită pe e-mail sau să vă dea un share de la butonul magic și galben din dreapta sus. 🙂

O altă modalitate de a distribui documentul (și de a urmări în timp real ce completează elevii) este prin Google Classroom. În tab-ul Classwork, apăsați pe Create > Assignment. Căutați documentul în Google Drive, apoi bifați opțiune Make a copy for each student. Documentele lor se vor salva automat în Drive-ul vostru.

 

pun la dispoziție documentul-model pentru a exersa – click aici. Spor!

6 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *