carti,  metode,  metodică,  relevantaineducatie

Musafiri pe blog. Literatură universală – „Fata cu cercel de perlă”

Continui seria Musafiri pe blog cu rânduri superbe de literatură universală, deslușite prin activitățile moderne și inovatoare ale colegei mele de catedră, Eliza. Activitățile sunt create pe baza unui roman la fel de inedit precum abordarea metodică, Fata cu cercel de perlă.

Dacă și tu dorești să împărtășești una dintre lecțiile tale online cu ceilalți colegi de limba și literatura română, trimite-mi un mesaj la adresa salut@profaderomana.ro.

Eliza-Ioana Iordache, Liceul Teoretic Internațional de Informatică București

Într-o societate aflată în permanentă schimbare, elevii au nevoie constantă de informare și de înțelegere a situațiilor problematice pe care le întâlnesc la tot pasul. Literatura vine în sprijinul lor și le oferă posibilitatea de a se identifica cu personajele atent conturate de scriitori, de a păși într-un univers neexploatat până acum, de a găsi soluții la problemele ce par a fi fără rezolvare și de a înțelege mai bine tot ceea ce ne înconjoară.

În urma unui test ce vizează inteligențele multiple formulate de Gardner pe care l-am aplicat elevilor mei de clasa a XI-a, am constatat că aceștia au o sensibilitate aparte pentru artă, sub toate formele ei.

Domeniul literaturii și cel al artei creează punți care ne îndreaptă spre un univers ficțional, dar pe care îl putem înțelege numai cu ajutorul prezentului. Pentru a demonstra acest lucru, am ales romanul Fata cu cercel de perlă de Tracy Chevalier care îmbină perfect cele două domenii și care exploatează teme de interes general, atât de necesare astăzi: situațiile de criză (pandemiile), diferențele sociale, religioase, sacrificiul, compasiunea umană.

Dați click aici pentru a vedea și descărca prezentarea Powerpoint cu toate activitățile realizate pe baza acestui roman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *