metode,  metodică

Musafiri pe blog. Cum predăm adjectivul la clasa a VI-a

Pentru că e o perioadă în care, ca profesori, trebuie să ne susținem reciproc, am hotărât să cer ajutorul câtorva prietene prin prezentarea unor ore desfășurate în online sub forma unei serii numite Musafiri pe blog. Încep seria cu Mădălina, profă care face magie în orele de limbă și comunicare. 🙂

Dacă și tu dorești să împărtășești una dintre lecțiile tale online cu ceilalți colegi de limba și literatura română, trimite-mi un mesaj la adresa salut@profaderomana.ro.

Mădălina Vasile, Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc‟

Îmi aduc aminte al treilea an de facultate, când am auzit pentru prima dată o denumire destul de ciudată a unui curs, la care „eram nevoită‟ să particip – Instruire asistată de calculator. La acea vreme cursul mi se părea inutil, considerând că un laptop, o platformă sau un document PowerPoint nu pot înlocui profesorul. Și acum îmi susțin ideea – nu îl pot înlocui, DAR îl pot ajuta (chiar foarte mult). Odată ce am intrat în învățământ, am început să privesc lucrurile dintr-un alt unghi și, dacă în facultate eram sceptică în privința utilității unui astfel de curs, creativitatea elevilor mei, precum și deschiderea lor față de domeniul informaticii m-au făcut să realizez că tehnologia poate fi un instrument benefic în procesul instructiv-educativ.

Astfel, mutarea orelor din sala de clasă în mediul virtual a fost mult mai ușoară decât aș fi crezut – de exemplu, pentru a realiza lecția Adjectivul, la clasa a VI-a, am avut nevoie de următoarele instrumente – un laptop, un document PowerPoint și aplicația Zoom. Trebuie să precizez și faptul că sunt o norocoasă pentru că lucrez într-un liceu care pune la dispoziția elevilor table inteligente, aceștia fiind familiarizați cu o astfel de abordare.

Copiii își descarcă aplicația Zoom, iar pentru a intra în videoconferință introduc un cod pe care eu îl trimit pe grupul clasei înainte de a începe ora. Aceștia își pot activa camera video (dacă doresc), microfonul folosindu-l fiecare dintre ei atunci când eu le pun întrebări individuale.

Raportându-ne la lecția amintită mai devreme, în partea de început a orei, elevii primesc o imagine, pe baza căreia au de realizat o scurtă descriere, folosind mai multe adjective, la diverse grade de comparație. După ce sunt citite câteva exemple de descrieri, are loc o reactualizare a cunoștințelor din clasa a V-a, plecând de la câteva aplicații pe baza unui text suport. Ceea ce îmi place foarte mult la Zoom este că am posibilitatea să le arăt elevilor pe ecran ceea ce lucrez eu – pot marca enunțuri, cuvinte-cheie, folosind diverse culori, slide-ul devenind o adevărată tablă interactivă.

După ce sunt reactualizate cunoștințele anterioare, elevii vor scrie câteva noțiuni teoretice pe caiet; în timp ce eu le notez în document, ei mă completează cu exemple (mai jos, aveți ca model gradele de comparație).

După ce predau informațiile noi și după ce mă asigur că elevii au notat în caiete, în timpul rămas, lucrăm exerciții din manual sau din culegere, fapt ce mă ajută să observ dacă noile noțiuni au fost înțelese de către elevi. În cazul în care cineva nu are culegerea la îndemână, notez în document exercițiul a cărui rezolvare îmi este dictată de copii. Dacă au neclarități, revin cu explicații suplimentare și corectăm împreună greșeala.

În partea de final a orei sunt puse întrebări referitoare la conținutul lecției, așa cum procedam și la clasă. Pe lângă aplicația Zoom, utilizez și Google Classroom – platforma pe care încarc temele, dar și documentul PowerPoint pentru elevii care nu au intrat în videoconferință.

Din câte am observat până în acest moment, elevii sunt foarte încântați, implicați și relaxați (atât cei de gimnaziu, cât și cei de liceu), considerând aceste lecții eficiente, dar și un mijloc de socializare cu prietenii cărora le simt lipsa în această perioadă.

Așadar, vă încurajez să faceți lecții virtuale și vă recomand instrumentele prezentate în acest articol. Nu uitați să aveți grijă de voi, de cei din jurul vostru și #stațiacasă! 😊

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *